Presedintele Clubului Roman de Presa (CRP), Cristian Tudor Popescu , a declarat, ieri, ca in Consiliul de Onoare al CRP s-a decis sa se faca o plangere penala impotriva presedintelui Traian Basescu pentru incidentul in care a fost implicata jurnalista Andreea Pana de la Antena 1. „Vom actiona in mod similar si asupra altor politicieni. Acestea sunt niste masuri drastice ale Clubului, nu aveam de ales intr-o situatie de asemenea gravitate. Asta se impune de acum inainte in cazul fiecarui politician care va mai indrazni sa faca asa ceva si vom proceda in consecinta”, a declarat Popescu. „Suntem perfect constienti ca domnul Basescu nu este singurul care a facut asemenea lucruri. Dispretul si ura clasei politice impotriva jurnalistilor este prezenta de ani de zile si pe zi ce trece ea se accentueaza din ce in ce mai mult. De aceea am considerat ca este necesar sa luam o pozitie transanta, nu regrete si proteste doar”, a mai afirmat Cristian Tudor Popescu. (D.P.)